Apropiații bărbatului împușcat mortal de un polițist într-un hotel de lux din sectorul 1, susțin că, în realitate, acesta a fost ucis cu sânge rece și nu ar fi fost vorba despre o reacție justificată a agentului care l-a omorât. Sursele citate au descris, în exclusivitate pentru Gândul.ro, cum s-a derulat acțiunea poliției, încheiată tragic la etajul 13 și ce s-a întâmplat în ultimele ore de viață ale victimei.
La câteva ore de la moartea violentă a lui Alexandru Gâzdac, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Bogdan Despescu, anunța public faptul că agentul de poliție a folosit armamentul în mod justificat și a transmis condoleanțe familiei îndoliate.
Se vorbea atunci despre faptul că paznicul hotelului în care locuia Gârzdac ar fi sunat la 112 și ar fi anunțat că este amenințat de un bolnav psihic care deține un apartament în resortul respectiv și care este înarmat cu o foarfecă și un alt obiect ascuțit.
Mai apoi, după ce polițiștii au ajuns la fața locului bărbatul violent l-a înjunghiat, cu foarfeca, pe unul dintre agenți, după care a fugit. Ajuns din urmă, acesta ar fi atacat din nou forțele de ordine. Pentru a-și salva viața, un agent a scos pistolul, a tras focuri de avertisment, după care, rămas fără opțiuni, l-a rănit pe agresor, care, din păcate, a decedat. În linii mari, aceasta este povestea creionată, oficial, de autorități.
Totuși, persoane apropiate victimei au relatat, în exclusivitate pentru Gândul.ro, o variantă foarte diferită a modului în care s-au derulat evenimentele.
Sursele citate au precizat că Alexandru Gâzdac a început să fie agitat undeva în jurul orei 02.00, când a coborât în holul hotelului și l-ar fi întrebat pe paznic „Ce caut eu aici?”
A rămas în hol și timp de aproximativ o oră s-a uitat la televizor, până când, deodată, la recepție a sunat telefonul. Atunci, Gâzdac s-ar fi speriat de zgomot și s-a urcat în lift. Totuși, după un interval mai lung de timp, a revenit cu celălalt lift, care deservește un alt corp de clădire, semn că s-a plimbat, fără adresă, pe holuri.
Avea ambele mâini ocupate, în sensul că în dreapta ținea telefonul mobil și o foarfecă de birou, iar în stânga avea, spun martorii, cheile de la casă și o pereche de ochelari.
Pentru că l-a văzut foarte agitat, paznicul a sunat la 112, unde a cerut intervenția unei ambulanțe. La fața locului, au ajuns, însă, două echipaje ale Poliței.
În momentul în care agenții, care erau însoțiți și de un jandarm, au intrat în imobil, Gâzdac era în liftul oprit la parter, cu ușile deschise.
Sursele citate susțin că, în acel moment, unul dintre agenți l-ar fi atacat cu un baston telescopic. Acesta ar fi fost, de fapt, momentul în care bărbatul bolnav psihic l-a lovit cu foarfeca și l-a rănit la mâna dreaptă, între degetul mare și cel arătător. Cu această ocazie, Gâzdac a și scăpat foarfeca respectivă, pe care agentul a împins-o cu piciorul în afara ascensorului.
Ulterior, acesta a plecat sigur cu liftul și a urcat până la etajul 7, unde locuiește. Aici a fost surprins de polițiștii care plecaseră pe scări, în urmărirea lui.
S-ar fi speriat din nou și a urcat în fugă până între etajele 12 și 13, unde drumul i s-a înfundat.
Martorii care au vizionat imaginile au descris scene de groază. „Primul glonț i-a trecut prin ambele picioare. L-a împușcat, cumva, din lateral. Inițial a căzut, apoi a încercat să se ridice, iar polițistul a tras în rafală. L-a executat ca pe un câine și apoi a început să plângă lângă el. A fost crimă, nu autoapărare!”, au mai spus apropiații victimei. În plus, aceștia spun că cel decedat nu avea în mână un al doilea obiect ascuțit, cum au spus autoritățile, ci avea cheia de la casă, care este un model mai lung.
Alexandru Gâzdac a fost deja înmormântat, iar părinții acestuia au angajat un avocat și s-au constituit parte civilă.